Print

MESAJ

de felicitare cu prilejul sărbătorii profesionale

„Ziua Administratorului Autorizat”

 

Stimaţi colegi,

Pe 17 februarie, Uniunea Administratorilor Autorizaţi din Moldova marchează sărbătoarea profesională „Ziua Administratorului Autorizat”.

Îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez sincere şi cordiale felicitări cu prilejul acestei zile, în care aducem un omagiu activităţii remarcabile pe care Uniunea Administratorilor Autorizaţi din Moldova o realizează în numele Legii, în vederea promovării legalităţii şi ocrotirii valorilor supreme ale societăţii.

Meseria noastră este una prestigioasă, presupunând onestitate, diligenţă, obiectivitate şi un grad înalt de responsabilitate. În perioada de la fondarea Uniunii, Administratorii Autorizaţi au obţinut o recunoaştere specială a rolului acestei profesii în viaţa social-economică a ţării.

În această zi specială, Vă doresc multă sănătate, realizări prodigioase în plan profesional şi personal, apreciere pentru munca pe care o depuneţi şi să fiţi mândri de profesia pe care aţi ales-o.

La mulţi ani vouă şi profesiei de Administrator Autorizat!

 

Cu înaltă apreciere şi respect,

 

           Ion POPA

       Preşedinte UAAM