Comisia de formare profesională a Uniunii administratorilor autorizaţi anunţă organizarea concursului de admitere a candidaților la programul de formare profesională, pentru admiterea în profesia de administrator, în conformitate cu prevederile art. 12-17 din Legea cu privire la administratorii autorizați.  

 În vederea înscrierii în lista candidaților pentru admiterea la programul de formare profesională, solicitanții urmează să depună în adresa Comisiei, următoarele acte:  

  1. copie de pe actul de identitate, cu prezentarea originalului pentru verificare la depunerea dosarului;
  2. copie de pe diploma de licenţă sau echivalentul acesteia cu prezentarea originalului pentru verificare la depunerea dosarului;
  3. copie de pe carnetul de muncă sau de pe contractele de muncă (sau alte acte ce confirmă stagiul de muncă), cu prezentarea originalului pentru verificare la depunerea dosarului;
  4. cazierul judiciar;
  5. dovada cunoaşterii limbii române de către candidații alolingvi;
  6. o scrisoare de recomandare din partea unui cadru didactic universitar sau a unui practician (din domeniile drept, economie) sau o scrisoare de recomandare de la ultimul angajator sau organul profesional, dacă aceștia există;
  7. curriculum vitae.

Actele menționate urmează a fi depuse la secretariatul Uniunii Administratorilor Autorizați din Moldova pe adresa:  mun. Chişinău, str. Toma Ciorbă 18,  pînă la data de 29 noiembrie 2024.

Informaţiile relevante referitoare la organizarea şi desfăşurarea programului de formare profesională, lista candidaților pentru admitere la programul de formare profesională aprobată de Comisie, data și condițiile de organizare a testării candidaților pentru admiterea la programul de formare profesională, vor fi plasate pe pagina web a Uniunii Administratorilor Autorizați www.uaam.md, la rubrica „admitere în profesie”. 

Persoane de contact: Președintele Comisiei de formare profesională– Balan Vladimir, tel: 079596189; Secretarul General al Uniunii Administratorilor Autorizați- Turiță Sava, Tel: 069255640

Președintele Comisiei de formare profesională
Balan Vladimir